Consiliul OAR Național pentru mandatul 2022-2026

Luni, 18 iulie, a avut loc prima ședință a Consiliului Național pentru mandatul 2022-2026. Aceasta primă sedință a avut loc mai întâi conform calendarului de ședințe, votat de legislatura anterioară în Consiliul Național, dar și conform regulamentului de funcționare “Prima ședința a Consiliului național se va ține în primele 15 zile care urmează alegerilor, în urma convocării de către președintele Ordinului.”

Așadar, luni ne-am întâlnit la București, în sala de ședințe a Hotelului Marshall Garden, unde am avut ocazia să ne revedem cu colegii deja cunoscuți, dar și să cunoaștem noi colegi de prin teritoriu.

Ordinea de zi pentru această primă întâlnire, dar și parcurgerea ei, a părut destul de naturală, într-un cadru formal, dar totodată prietenesc, aș zice chiar camaraderesc.

Primul aspect esențial al zilei, nefiind scris efectiv pe ordinea de zi, a fost stabilirea vibe-ului sedinței care, după cum ziceam adineauri, dictează într-o oarecare măsură cum vor funcționa lucrurile timp de 4 ani.

Al doilea aspect esențial a fost stabilirea echipei cu care președintele Ordinului va lucra îndeaproape, și anume, propunerea către Consiliul Național a unei liste de candidați la poziția de vicepreședinte pe fiecare domeniu de activitate. Propunerile au venit ca urmare a unui chestionar prin care dl președinte Bâlici și-a expus viziunea sa referitoare la domeniile specifice pentru fiecare vicepreședinte, dar și grupuri de lucru suplimentare care adresează obiectivele asumate. Același chestionar a fost folosit totodată și pentru a colecta păreri și propuneri pentru câteva poziții lipsă din lista de propuneri pentru VP.

Așadar, dl. președinte Bâlici a prezentat Consiliului Național o listă cu propuneri de nominalizare pentru cei 5 vicepreședinți și 1 trezorier, Consiliu care a validat propunerile făcute. Putem observa că vicepreședinții au fost propuși în baza CV-urilor care le atestă experiența pe fiecare domeniu în parte, dar și că aceștia sunt împărțiți, întâmplător sau nu, pe regiuni geografice, cam fiecare zonă majoră sau centru universitar având un reprezentant în Colegiu.

Dacă vorbim de reprezentativitate la nivel regional în cadrul Consiliului Național, filiala Iași este mândră că are un reprezentant în Colegiul Director. Arh. Beatrice Birtum a fost validată în poziția de Vicepreședinte pe domeniul PARTENERIATE, ORGANIZARE, GESTIUNE ȘI RELAȚIA CU MEMBRII (PRACTICĂ PROFESIONALĂ), ocazie cu care o felicităm, îi dorim mult succes în noua poziție și îi transmitem că va avea parte de întreg sprijinul nostru.

Articol de

Arh. Alexandru Sumanariu